Sorin Cerin (n. 25 noiembrie 1963, Baia Mare, Romania) este un filozof,
poet și eseist român. Dacă Osho este un mistic în aforismele sale, Sorin
Cerin este un filozof existențialist, autor al unui nou sistem filozofic
numit Coaxialism, dar și autor de poezii filozofice, fiind un important
poet existențialist din secolul 21 ale cărui poezii filozofice
existențialiste sunt citate de către critica de specialitate alături de
alți filozofi, poeți și autori existențialiști cum ar fi Nietzsche,
Heidegger, Sartre sau Kierkegaard. Sorin Cerin este căutat, în mod
special, de marele public, printre poeți și filozofi existențialiști,
atât pentru poeziile sale filozofice existențialiste ce vizează cu
precadere Iubirea, Existența, Iluzia, Absurdul sau Moartea, cât si
pentru aforismele filozofice existențialiste, structuralizate în mai
multe volume și publicate anterior la diverse edituri, ca mai apoi să
fie reunite sub egida unui singur volum monumental, intitulat Culegere
de Înțelepciune. Acest titlu a apărut pentru prima dată in anul 2009,
care alături de edițiile viitoare ale Culegerilor de Înțelepciune ale
lui Sorin Cerin din anii urmatori, i-au adus acestuia celebritatea și
recunoașterea internațională, pentru care, Sorin Cerin, este considerat
a fi unul dintre cei mai reprezentativi filozofi existențialiști, poeți
existențialiști, dar și autori de înțelepciune, autori de aforisme
filozofice sau gânditori ai genului sapiențial, pe plan mondial, iar
aforisme filozofice din această lucrare, se află selectate în diverse
publicații sau antologii prestigioase ale lumii.